E ora 22.45. Pe fundalul translucid produs de un televizor „ignorat”, tunetele ii strapung simturile... Timpanele ii vibreaza... Camera luminata obscur de un monitor batran e transformata temporar in zi de fulgere terifiante... Retinele i se contracta... Tacanitul tastelor cu care e asa obisnuit, care i-a fost companion atatea nopti la rand, desi ar obosi un om normal, lui i se pierd in subconstient. Ar vrea sa creada ca e o noapte ca oricare alta, dar simte ca e timpul sa schimbe ceva. Numai poate continua....
Un ton de apel distruge „simfonia” ce-l inconjoara. Sunetele televizorului, tunetele, tacanitul, toate dispar in melodia telefonului sau. Ridicand telefonul in mana, ritmul inimii ii creste... Degetele ii tremura.
-Ce faci, se aude de la celalalt capat.
-Ma gandeam la tine. Simt nevoia sa te vad, raspunde o voce inabusita de tristetea realitatii...
-De asta te-am sunat. Vreau sa vii in seara asta la mine.
-Pai sun un taxi si vin. Trebuie sa vorbim. E timpul sa plec.... Si vreau sa vii cu mine!
-Cum sa pleci??? Unde???
-Ti-am zis de mult ca vreau sa plec. Cred ca acesta e momentul... Ne va acoperi noaptea si furtuna, astfel ne vom furisa usor din casa, si mai ales din oras....
-Dar de ce acuma? Si de ce zici de noi? Stii ca ma omoara ai mei daca fug de acasa!
-Acuma simt nevoia... Vin in 15 minute la tine si vb acolo. Eu vin cu bagaje. Ai timp sa te gandesti. Nu te oblig... Alegerea e a ta. Nu vreau sa crezi daca plec singur ca te parasesc, dar vreau sa stii ca asta e ceva ce trebuie sa fac.
-Bine. Te astept.....
Pune telefonul jos pentru o secunda si se uita in jurul lui. Pune mana pe geanta cu laptopul si o pune pe pat. Deasupra pune geanta cu aparatul foto, dupa care scoate un rucsac mare de sub un pat, care se observa ca nu a mai fost aranjat de mult. Scoate o gramajoara de haine din dulap si le aseaza meticulos in rucsac, ca sa nu le sifoneze. Dupa aspectul camerei nu pare foarte ordonat, dar pune mare pret pe imbracaminte. Oriunde ar merge nu vrea sa creada lumea de pe strada ca e nearanjat. Mai pune un incarcator de telefon, o gentuta mica verde, un spray, un parfum, o periuta de dinti, un prosop si un sapun. Aseaza incet si astea in rucsacul deja un pic umflat.... Intr-un final ia si aseaza geanta laptopului si cea a aparatului foto si inchide rucsacul.
Pune din nou mana pe tel si apeleaza pe cineva. „As dori o masina in 5 min pe 41 Maple Drive”. Inchide telefonul si-l baga in buzunarul din dreapta a blugilor trecuti de prima tinerete. Ia de pe o masuta portofelul si-l deschide: 57 de dolari, un card pe care scrie cu litere argintii Anthony Richards, un buletin cu acelasi nume langa poza sa, un prezervativ si o mica fotografie cu el si Sarah. Isi aduce aminte cu placere de ziua in care a fost facuta. Erau la mall. Era de ziua lui. Sarah il dusese drept cadou la premiera ultimului film a lui Coppola... Un claxon intepator il distrage de la amintire si ii antreneaza inima intr-o bataie nebuna. Linistea il invaluie din nou. Isi ia rucsacul in spate si pleaca... Coboara incet niste scari alunecoase, care, sincer, nu i-au placut niciodata ca mereu i s-au parut prea inguste pentru piciorul sau mare, si de care se bucura mai mult de o gramada ca va scapa pentru o perioada.
Ajunge la parter. Un fulger ii lumineaza iala de la usa, care o deshide cu o liniste cutremuratoare. Iese. In urma lui iala se misca din nou cu aceeasi perfectiune. Se suie in taxi, isi aseaza rucsacul langa el, si se lasa rapit in furtuna. Sarah il asteapta. El ii asteapta raspunsul....
No comments:
Post a Comment